Monday, April 29, 2013

Denii


Lelia Munteanu

Întoarce-te de nicăieri, bunică,
spre piscul înseratelor smerenii.
În lumea asta jalnică şi mică,
să mergem iar, ca oarecând, la Denii.

Leagă-ţi năframa, podul se ridică.
Desferecăm anastasimatare.
În lumea asta jalnică şi mică,
deodată vine Săptămâna Mare.

Se-afumă ziua, soarele apune.
În candelă se gată untdelemnul,
ca-n Pilda cu Fecioarele Nebune.
Prinţul Privirii ne arată semnul.

O iau tăcut în urma dumitale, să nu mă rătăcesc.
Să nu se vadă: la oiştea nevredniciei mele,
am înhămat credinţă şi tăgadă.

Şi-abia aştept să trecem înc-o veghe,
în lumea asta strâmtă şi peltică,
înfăşurată-n purpură şi zeghe.
Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…


1 comment:

Dreamer said...

Cat de frumos!