Urcusul catre Craciun I - Ianuarie 2000

Se aproprie Craciunul pe stilul vechi. E un sentiment ciudat sa-l fi serbat deja in Romania in timp ce aici, la adapost de "civilizatie", sa ni se serveasca mancaruri de post, sa ne nevoim iar pe urcusul duhovnicesc spre a-L intampina pe Cel lung de zile.

Aflati in partea de sud a peninsulei, la schitul Prodromu, plecam in intuneric pe drumul desfundat de ninsori catre Marea Lavra, cea mai veche manastire a Athosului. Din dreapta, freamatul Egeei. In stanga, umbra mareata a Atonului cu sutele lui de pesteri in care s-au nevoit generatii de calugari. Din pacate, azi nu e vreme de reflectii, timpul e scurt si calea pana la Vatopedou pare imposibil de parcurs in cele cateva zile ramase pana la Craciun.

Desi mi-ar fi placut mai mult drumul cu piciorul, sarim pe platforma unei masini de teren care ne promite exact ceea ce ne doream: destinatia Vatopedou. Mi se pare o ciudatenie nesuferita sa merg in masina, cu toate ca si la Athos a devenit modul principal de transport. Printr-o minune, drumul neasfaltat imi face rau si il rugam pe bunul nostru sofer sa ne lepede la poarta Ivirului unde parintele Iakovos ne asteapta zambind la slujba Sfantului Maslu. Nu ma pot abtine sa nu ma intreb, fie si numai retoric, daca nu cumva batranul ascet stia ca o sa ajung acolo in toiul zilei cu mare nevoie de rugaciune...

E frumos aici la Iviru, langa portocalii verzi si grei de roada, pe dalele curtii napadite de licheni. Aerul rece imi face bine, paharul cu ouzo imi taie greata si imi da putina putere si culoare in obraji. Ascult cu ochii inchisi vorba domoala a parintelui Iakovos si ma gandesc ca nu ar fi rau sa raman aici, fie si numai temporar. E atata liniste concentrata in fiecare zid, atata credinta ascunsa in fiecare piatra, ma apasa teama ca pot pierde comori de negasit in alte locuri. Si, insusi acest batran, cu parul si barba incaruntite de vreme, cu maine batatorite de munca si matanii, cu vorba domoala de om trecut prin multe, ma face sa simt ca am gasit linistea dupa care tanjesc atat de mult.

Dimineata inca nu s-a sfarsit, o las sa se scurga in tihna ascultand povesti cu sfinti si oameni curajosi din alte timpuri, depanate de un batran coborat din icoane. Un izvor de liniste imi slefuieste fara graba pietrele colturoase din albia sufletului meu involburat de nelinisti si temeri. Prin geamul deschis vantul aduce miros de Egee; prin pleoapele inchise simt strafulgerarile marii verzi-albastre, iar in urechi ii ascult freamatul de sirena. Azi nu e nevoie sa fiu legat de catarg ca Ulise, cantecul ei nu ma atrage. In asteptarea Craciunului, e bine aici, la Iviru.

Despre suparari temporare sau cui se cuvine inchinata ziua Craciunului?

"Dumnezeu s-a facut om ca omul sa se faca dumnezeu." Si, din toata "povestea" asta, riscam sa nu se alegem cu mai nimic, eventual doar cu indigestii si cu bahice dureri de cap de doua ori pe an.

Philotheou - Ianuarie 2000

Am ajuns cu greu, pe poteci incalcite si neumblate. In stanga a fost Egeea mai tot timpul pana cand drumul a cotit brusc si abrupt catre munte.

Obosit, cu picioarele zdrelite de loviturile dusmanoase ale pietrelor, cu spatele aflat inca sub apasarea unui rucsac carat zile la rand, ascult tacut in intunericul bisericii inlantuirea cantarilor din slujba de dimineata. Un psalt recita catre strana din stanga cuvintele slujbei; strana ii preia vorbele si le canta incet, fara graba, cu smerenie. Vine apoi randul stranei din dreapta. O pendulare continua in rugaciune, ramasita a timpurilor cand cei ce stiau canta nu aveau darul slovelor. O "gaselnita" frumoasa a grecilor de altfel, pe care o cultiva inca desi calugarii au doctorate la universitati renumite. Inteleg acum de ce le este usor sa stea ore in sir in miez de noapte, pironiti in strane sau ingenunchiati pe dalele de piatra veche si austera: sfintenia locului relativizeaza trecerea timpului, secundele se aglomereaza mai multe de 60 pentru a forma un minut.

Desi epuizat, slujba imi pare scurta. La final, dentistul calugar al Athos-ului ma ademeneste cu cateva bomboane de ciocolata la o discutie lunga printre ustensile dentare. Are ochi ghidusi si ras de copil, stie sa fie serios si sa glumeasca deopotriva de bine. Desi tanar, parintele Cosmas e un adevarat batran frumos (asa se traduce calugar).

Se face ziua repede, in caldura cabinetului stomatologic nu realizam ca intre timp totul e acoperit de zapada, eveniment exceptional chiar si in Halkidiki. La plecare, parintele Cosmas se invoieste sa faca o poza: straie negre, pe fundalul unei biserici in rosu bizantin acoperita de zapada. Ne umple cu voiosie buzunarele cu aceleasi delicioase bomboane de ciocolata, ne da indicatiile necesare pentru a nu ne pierde pe poteci uitate de lume si ne ureaza drum bun.

Ramane la poarta manastirii in timp ce noi ne grabim catre Egee gandind inca la slujba in care timpul incremenise. Ninge frumos si rar ca rugaciunea celor de la Philotheou...