Radacini

De cativa ani, un pui de pom s-a pripasit langa casa. Nu i-am dat atentie: la inceput din nepasare, apoi din uitare. Ieri mi-am dat seama ca s-a facut prea mare si ca incepe sa intre sub casa amenintand  sa strice buna oranduire a temeliei. Pret de cateva ore m-am batut cu nuielele crengilor si trunchiul tulpinii. Apoi a venit randul radacinii. Si atunci am avut revelatia pacatelor mele: cate din ele, crescute din nepasare sau uitare, si-au facut cuib in inima mea, infigandu-si cioturile radacinilor in temelia sufletului. Si, daca dupa ore de lupta cu radacina unui pom, mi-am zdrelit mainile, spatele si picioarele fara a reusi sa smulg din pamant decat o catime din intortocherea lemnoasa, oare de cata durere si lupta va fi nevoie pentru a elimina patimile de care nu m-am ingrijit la vreme?

Denii

Lelia Munteanu

Întoarce-te de nicăieri, bunică,

spre piscul înseratelor smerenii.

În lumea asta jalnică şi mică,

să mergem iar, ca oarecând, la Denii.

Leagă-ţi năframa, podul se ridică.

Desferecăm anastasimatare.

În lumea asta jalnică şi mică,

deodată vine Săptămâna Mare.

Se-afumă ziua, soarele apune.

În candelă se gată untdelemnul,

ca-n Pilda cu Fecioarele Nebune.

Prinţul Privirii ne arată semnul.

O iau tăcut în urma dumitale, să nu mă rătăcesc.

Să nu se vadă: la oiştea nevredniciei mele,

am înhămat credinţă şi tăgadă.

Şi-abia aştept să trecem înc-o veghe,

în lumea asta strâmtă şi peltică,

înfăşurată-n purpură şi zeghe.

Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…