"Eu sunt cel cazut intre talhari, in gandurile mele; cu totul sunt ranit acum de ele si plin de bube, dar Tu Insuti venind de fata, Hristoase Mantuitorule, vindeca-ma."

In fata mea preotul cu chip obosit de slujbe si de postul total al primei saptamani din Paresimi se apleaca pentru o inchinaciune mare. Incerc sa il imit, insa ma impiedica cateva obiecte personale purtate in buzunare. Le scot si le asez pe firida ferestrei. Le privesc cu atentie inca o data: fiecare reprezinta o ancora ce imi paralizeaza orice efort spiritual. Portofelul, telefonul mobil, cheile de la masina... obiecte banale, necesare ar spune multi, lucruri de care ne folosim fara sa le intelegem adevaratul rost si care de atatea ori ne impiedica sa fim locasuri ale Duhului Sfant. Le vad acum ca pe niste simboluri ale patimilor si pacatelor ce ma tin imobilizat in mocirla unei vieti deloc spirituale: goana dupa bani si dragostea de arginti, lacomia, nesatul, vorbirea fara rost si flecareala, raceala si indepartarea de semeni, lipsa de dragoste si compasiune.

Imi suna in urechi rugaciunea Sfantului Efrem: "Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, departeaza-l de la mine..." si asta imi da bucurie. Mai sunt inca sperante...