Pe parintele Efrem de la Vatopedu l-am intalnit in dimineata Craciunului cand m-a "pescuit" din masa de oameni din biserica si m-a invitat in birou la o discutie. I-am simtit rugaciunea in ochii sfredelitori si plini de bunatate, iar vorba i-a tradat dragostea pentru Hristos. M-a intrebat de cele ce m-au manat la Athos, de proiecte de viitor. La final, mi-a strecurat cu smerenie si dragoste un plic cu bani si un calendar pe anul 2000. Banii i-am cheltuit pe biletul de tren inapoi spre casa, calendarul inca il pastrez deschis la poza manastirii Vatopedu. De atatia ani, aceeasi poza, aceeasi bucurie, aceleasi amintiri. Zilele acestea l-am vazut batran si bolnav, hartuit pe nedrept de haite de lupi, acuzat in chip mincinos de aceeasi farisei care L-au rastignit pe Hristos. Sunt sigur ca, prin mila Domnului, il voi redea in urmatoarea mea vizita la Athos ingrijindu-se cu aceeasi daruire de calugarii incredintati lui de Maica Domnului. Pana atunci, un gand bun si o smerita rugaciune de intarire.

Despre doruri (3)

Cel final... Un ultim dangat de clopot, un ultim "Amin". Fosnet de pasi si soapte pline de smerenie. Apoi liniste. Jos se aude Egeea zbatandu-se intre stanci. Aici sus, pe balconul de la Simonopetra, vantul imi adie blajin prin par. Fara nici o grija, ma las cuprins de pacea vietii departe de lume si de civilizatie. In departari, marea sclipeste neobosita ca de atatea milenii...

Despre doruri (2)

Despre doruri (1)

De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos si luminat.
De este cineva slugă înteleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-si ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-si primească astăzi plata cea dreaptă.

De a venit cineva după ceasul al treilea, multumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al saselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeste pe cel din urmă ca si pe cel dintâi, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; si pe cel din urmă miluieste si pe cel dintâi mângâie; si acelui plăteste, si acestuia dăruieste; si faptele le primeste; si gândul îl tine în seamă, si lucrul îl pretuieste, si vointa o laudă.
Pentru aceasta, intrati toti întru bucuria Domnului nostru: si cei dintâi si cei de-al doilea luati plata.
Bogatii si săracii, împreună bucurati-vă.
Cei ce v-ati înfrânat si cei lenesi, cinstiti ziua.
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-vă astăzi.
Masa este plină, ospătati-vă toti. Vitelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustati toti din ospătul credintei: împărtăsiti-vă toti din bogătia bunătătii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărătia cea de obste.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai înainte întelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ si s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea si a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ti este moarte, boldul?
Unde-ti este iadule, biruinta?
Înviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos si au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos si se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos si viata stăpâneste.
Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătura celor adormiti S-a făcut.
Lui se cuvine slavă si stăpânire în vecii vecilor.
Amin!

"Eu sunt cel cazut intre talhari, in gandurile mele; cu totul sunt ranit acum de ele si plin de bube, dar Tu Insuti venind de fata, Hristoase Mantuitorule, vindeca-ma."

In fata mea preotul cu chip obosit de slujbe si de postul total al primei saptamani din Paresimi se apleaca pentru o inchinaciune mare. Incerc sa il imit, insa ma impiedica cateva obiecte personale purtate in buzunare. Le scot si le asez pe firida ferestrei. Le privesc cu atentie inca o data: fiecare reprezinta o ancora ce imi paralizeaza orice efort spiritual. Portofelul, telefonul mobil, cheile de la masina... obiecte banale, necesare ar spune multi, lucruri de care ne folosim fara sa le intelegem adevaratul rost si care de atatea ori ne impiedica sa fim locasuri ale Duhului Sfant. Le vad acum ca pe niste simboluri ale patimilor si pacatelor ce ma tin imobilizat in mocirla unei vieti deloc spirituale: goana dupa bani si dragostea de arginti, lacomia, nesatul, vorbirea fara rost si flecareala, raceala si indepartarea de semeni, lipsa de dragoste si compasiune.

Imi suna in urechi rugaciunea Sfantului Efrem: "Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, departeaza-l de la mine..." si asta imi da bucurie. Mai sunt inca sperante...