Sunday, April 24, 2011

De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos si luminat.
De este cineva slugă înteleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-si ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-si primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, multumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al saselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeste pe cel din urmă ca si pe cel dintâi, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; si pe cel din urmă miluieste si pe cel dintâi mângâie; si acelui plăteste, si acestuia dăruieste; si faptele le primeste; si gândul îl tine în seamă, si lucrul îl pretuieste, si vointa o laudă.
Pentru aceasta, intrati toti întru bucuria Domnului nostru: si cei dintâi si cei de-al doilea luati plata.
Bogatii si săracii, împreună bucurati-vă.
Cei ce v-ati înfrânat si cei lenesi, cinstiti ziua.
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-vă astăzi.
Masa este plină, ospătati-vă toti. Vitelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustati toti din ospătul credintei: împărtăsiti-vă toti din bogătia bunătătii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărătia cea de obste.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai înainte întelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ si s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea si a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ti este moarte, boldul?
Unde-ti este iadule, biruinta?
Înviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos si au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos si se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos si viata stăpâneste.
Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătura celor adormiti S-a făcut.
Lui se cuvine slavă si stăpânire în vecii vecilor.
Amin!