1 Ianuarie 2000 (pe stil nou)

Desi obosit, sunetul linistit al clopotelor ma trezeste putin dupa miezul noptii. Fac repede o socoteala (am trecut deja in anul 2000) si ma indrept prin intuneric spre biserica manastirii. La intrare ma intampina Portarita, icoana despre care citisem si auzisem atatea; imi aleg un loc de unde sa o pot vedea pe toate durata slujbei. Se canta frumos la Iviron, fara graba, cu linistea pe care ti-o da biruinta asupra timpului. Abia atunci realizez ca Athosul in sine reprezinta timpul rastignit; in peste o mie de ani de existenta putine lucruri s-au schimbat desi multi au ravnit la bogatia locului. Cele cinci ore de rugaciune trec repede, punctate de succesiunea si ritmul fiecarui segment: miezonoptica, ceasuri, utrenia, cesuri, sfanta liturghie. Cand totul se sfarseste intunericul diminetii de ianuarie inca mai dainuie.

Cu un gand bun catre cei de acasa, pasesc spre malul Egeei pe care o aud frematand undeva in apropierea turnului de la intrare. Spre rasarit, soarele incepe sa coloreze cerul in nuante de rosu si albastru. Departe de freamatul si galagia lumii, imi petrec prima dimineata a anului 2000 pe o plaja pietroasa la umbra zidurilor batranei Iviron...

31 Decembrie 1999 (pe stil nou)

Coborarea pe panta estica a Athosului am facut-o sub un cer cenusiu, insotit de glasul calm al parintelui Athanasie. Povesti despre calugari si chiliile lor, despre vremi uitate si carora putini le mai stiu rostul. La poarta Ivironului ne astepta zambitor bunul si frumosul batran Iakovos de la muzeu: un pahar de ouzo, putine dulciuri de post (pe stil vechi e inca postul Craciunului) si multa vorba buna. Ma descoase cu interes. Imi propune sa raman acolo definitiv si se ofera sa vorbeasca cu staretul; mi-a gasit si ascultare: alaturi de el la muzeu. Ii explic ca nu sunt decis, ca vreau sa stau putin departe de lume, ca mai am de terminat facultatea. Imi zambeste voios si imi face cadou un fes calugaresc, amintindu-mi ca slujba incepe in cateva ore.
Adorm intr-un tarziu cu gandul la cei de acasa care se pregatesc de intampinarea anului 2000.

27-28 Decembrie 1999 (pe stil vechi)

In biserica varuita alb de la Simonopetra. Sunetul cunoscut al celor patruzeci de "Kyrie eleison" de la Litie se inalta linistit, negrabit de nimeni, spre cer. La fiecare zece cantarea se opreste scurt pentru a da ragaz sufletului sa isi aminteasca de "cele bune si de folos". Si totul se reia de inca trei ori: pilda de rabdare si incredere nesfarsita in mila invocata.

Strangere de inima

In timp ce alergam absent intre calculator si imprimanta, mi-am vazut pantofii prafuiti. Si mi-am amintit de copilarie si de ritualul de duminica seara cand tata ne pregatea pentru o noua saptamana de scoala. Gesturi firesti si atat de dragi. Abia acum, uitandu-ma in urma, realizez cat de mult imi lipsesc franturile acelea de delicata purtare barbateasca. O sa sun maine sa imi las sufletul sa zambeasca putin...