31 Decembrie 1999 (pe stil nou)
Coborarea pe panta estica a Athosului am facut-o sub un cer cenusiu, insotit de glasul calm al parintelui Athanasie. Povesti despre calugari si chiliile lor, despre vremi uitate si carora putini le mai stiu rostul. La poarta Ivironului ne astepta zambitor bunul si frumosul batran Iakovos de la muzeu: un pahar de ouzo, putine dulciuri de post (pe stil vechi e inca postul Craciunului) si multa vorba buna. Ma descoase cu interes. Imi propune sa raman acolo definitiv si se ofera sa vorbeasca cu staretul; mi-a gasit si ascultare: alaturi de el la muzeu. Ii explic ca nu sunt decis, ca vreau sa stau putin departe de lume, ca mai am de terminat facultatea. Imi zambeste voios si imi face cadou un fes calugaresc, amintindu-mi ca slujba incepe in cateva ore.
Adorm intr-un tarziu cu gandul la cei de acasa care se pregatesc de intampinarea anului 2000.
2 comments:
Mai ai fesul acela calugaresc. Viata a facut in asa fel incat sa ma introduca in misterele unei manastiri prin prietena mea care a devenit calugarita. Am stat acolo un timp si am vazut care sunt rosturile lor de oameni ai manastirii. Le-am aflat lupta, atat cea exterioara cat si cea interioara. Am vazut puterea pe care le-o da Dumnezeu, dar si slabiciunile.Si m-am simtit un om mic,mic de tot.
Da, fesul il mai am. Intr-un sertar, cu lucrurile de iarna. Ma bucura sa il stiu acolo ca o aducere aminte de Athos. Ca unul ce nu a putut niciodata sa isi ia asupra jugul ascultarii totale de Hristos, am admirat mereu puterea de care dau dovada calugarii. Si eu, ca si tine, ma simt mic langa ei.
Post a Comment