Am ajuns cu greu, pe poteci incalcite si neumblate. In stanga a fost Egeea mai tot timpul pana cand drumul a cotit brusc si abrupt catre munte.
Obosit, cu picioarele zdrelite de loviturile dusmanoase ale pietrelor, cu spatele aflat inca sub apasarea unui rucsac carat zile la rand, ascult tacut in intunericul bisericii inlantuirea cantarilor din slujba de dimineata. Un psalt recita catre strana din stanga cuvintele slujbei; strana ii preia vorbele si le canta incet, fara graba, cu smerenie. Vine apoi randul stranei din dreapta. O pendulare continua in rugaciune, ramasita a timpurilor cand cei ce stiau canta nu aveau darul slovelor. O "gaselnita" frumoasa a grecilor de altfel, pe care o cultiva inca desi calugarii au doctorate la universitati renumite. Inteleg acum de ce le este usor sa stea ore in sir in miez de noapte, pironiti in strane sau ingenunchiati pe dalele de piatra veche si austera: sfintenia locului relativizeaza trecerea timpului, secundele se aglomereaza mai multe de 60 pentru a forma un minut.
Desi epuizat, slujba imi pare scurta. La final, dentistul calugar al Athos-ului ma ademeneste cu cateva bomboane de ciocolata la o discutie lunga printre ustensile dentare. Are ochi ghidusi si ras de copil, stie sa fie serios si sa glumeasca deopotriva de bine. Desi tanar, parintele Cosmas e un adevarat batran frumos (asa se traduce calugar).
Se face ziua repede, in caldura cabinetului stomatologic nu realizam ca intre timp totul e acoperit de zapada, eveniment exceptional chiar si in Halkidiki. La plecare, parintele Cosmas se invoieste sa faca o poza: straie negre, pe fundalul unei biserici in rosu bizantin acoperita de zapada. Ne umple cu voiosie buzunarele cu aceleasi delicioase bomboane de ciocolata, ne da indicatiile necesare pentru a nu ne pierde pe poteci uitate de lume si ne ureaza drum bun.
Ramane la poarta manastirii in timp ce noi ne grabim catre Egee gandind inca la slujba in care timpul incremenise. Ninge frumos si rar ca rugaciunea celor de la Philotheou...
