1 Ianuarie 2000 (pe stil nou)

Desi obosit, sunetul linistit al clopotelor ma trezeste putin dupa miezul noptii. Fac repede o socoteala (am trecut deja in anul 2000) si ma indrept prin intuneric spre biserica manastirii. La intrare ma intampina Portarita, icoana despre care citisem si auzisem atatea; imi aleg un loc de unde sa o pot vedea pe toate durata slujbei. Se canta frumos la Iviron, fara graba, cu linistea pe care ti-o da biruinta asupra timpului. Abia atunci realizez ca Athosul in sine reprezinta timpul rastignit; in peste o mie de ani de existenta putine lucruri s-au schimbat desi multi au ravnit la bogatia locului. Cele cinci ore de rugaciune trec repede, punctate de succesiunea si ritmul fiecarui segment: miezonoptica, ceasuri, utrenia, cesuri, sfanta liturghie. Cand totul se sfarseste intunericul diminetii de ianuarie inca mai dainuie.

Cu un gand bun catre cei de acasa, pasesc spre malul Egeei pe care o aud frematand undeva in apropierea turnului de la intrare. Spre rasarit, soarele incepe sa coloreze cerul in nuante de rosu si albastru. Departe de freamatul si galagia lumii, imi petrec prima dimineata a anului 2000 pe o plaja pietroasa la umbra zidurilor batranei Iviron...